Cu toții dorim să ne transformăm locuința într-un loc plăcut, iar o bună modalitate de a garanta o atmosferă plăcută este mirosul. O încăpere cu miros plăcut este mai mult decât primitoare – este un spațiu relaxant, perfect atât pentru momentele în familie cât și pentru după-amiezele petrecute cu prietenii.
Odorizantele – un risc necunoscut
Mulți dintre noi apelăm, pentru aromatizarea locuinței, la diverse odorizante de cameră. Ce nu știm însă sunt riscurile la care ne expunem atât pe noi înșine cât și pe cei dragi în momentul în care ne decidem să folosim astfel de substanțe. Ce trebuie să înțelegem în primul rând este că odorizantele de cameră cu care ne-am obişnuit să le găsim în magazine nu sunt naturale. Acestea au la bază parfumuri sintetice care încarcă aerul cu substanțe chimice periculoase.
Odorizantele convenționale de cameră au în compoziție peste 350 de chimicale și alergeni, printre care se numără și benzenul, formaldehida, styrene și ftalați, care pot avea, în timp, efecte devastatoare pentru corpul uman. Ftalații pot produce dezechilibre hormonale, aceștia reprezentând un factor de risc foarte mare pentru copii sau femeile însărcinate. De asemenea, toluenul, o altă substanță prezentă în majoritatea odorizantelor, poate duce la afecțiuni ale ficatului și rinichilor. Nu în ultimul rând, acest tip de odorizante pot afecta funcțiile reproducătoare.
Pentru mai multe informatii: https://www.descopera.ro/dnews/8954663-odorizantele-de-camera-pot-fi-periculoase-pentru-sanatate http://ec.europa.eu/health/ph_risk/committees/04_scher/docs/scher_o_026.pdf https://www.newscientist.com/article/mg16322022-700-far-from-fragrant/
Alternative salvatoare
Dacă dorești să ai o locuință frumos aromată însă nu vrei să îi expui pe cei dragi unor riscuri inutile noi avem soluția perfectă – aparatele IMKER de aromatizare a spațiilor. Acestea utilizează doar parfumuri din amestec de uleiuri esențiale naturale. La baza funcționării acestor aparate este o tehnologie nouă și inedită: nebulizarea la rece sau atomizarea, superioara si tehnologiei prin ultrasunete.
Nebulizarea la rece este cea mai nouă și eficientă tehnologie, fiind utilizată de marile branduri pentru aromatizarea spațiilor comerciale. IMKER pune la dispoziție această tehnologie și persoanelor care doresc să-și asigure o aromă plăcută în spațiul intim. Nebulizarea la rece utilizează uleiuri esențiale naturale, fără amestec de apă, și asigură dispersarea eficientă a parfumului. În plus, aparatele sunt programabile, garantând un consum redus al uleiurilor iar tehnologia de difuzare oferă o persistență îndelungată a mirosurilor.
Cinci motive să alegi aparatele de aromatizare IMKER
1. Sunt o alternativă sănătoasă. Fie că obișnuiți să folosiți odorizante, lumânări sau bețișoare parfumate, trebuie să fiți conștienți de riscurile la care vă expuneți prin inhalarea acestor substanțe. Chiar dacă bețișoarele parfumate, de exemplu, par inofensive, acestea au la bază parfumuri sintetice care, o dată eliminate în aer, sunt inhalate și ajung în sistemul nostru lăsând, în timp, o amprentă nocivă.
2. Sunt sustenabile. Chiar dacă achiziționarea unui aparat de aromatizare IMKER implică niște costuri inițiale ridicate, acestea sunt sustenabile pe termen lung. Spre deosebire de odorizantele convenționale, ale căror efecte se resimt pentru o perioadă relativ scurtă după aplicare, aparatele IMKER, prin tehnologia de dispersie a mirosului si faptul ca pot fi programate conform programului activ al familiei, oferă o aromă persistentă, care poate fi resimțită pentru perioade îndelungate.
3. Efect de aromaterapie. Datorită uleiurilor esențiale utilizate, produsele noastre sunt mai mult decât simple odorizante de cameră – acestea au efect de aromaterapie. Parfumurile sunt dispersate în particule foarte mici, maximizând toate proprietățile benefice ale uleiurilor.
4. Arome de parfum premium. Uleiurile esentiale sunt combinate folosind note de bază, note medii şi de top, astfel încât parfumurile rezultate au arome speciale, care ne încântă simţurile şi ne readuc în memorie cele mai dragi amintiri.
5. Consmum redus. Tehnologia de nebulizare la rece transformă parfumul în particule mici şi uşoare care călătoresc uşor în atmosfera din locuinţă, difuzând cantităţi mici de parfum pentru un efect care se simte. Tocmai de aceea rezervele de parfum durează. Spre exemplu, din experienţa clienţilor noştri, înlocuirea rezervei de 100 ml este necesară la peste 3-4 luni, la un nivel mediu de dispersie.
Care aparat ţi se potriveşte?
Aparatele de aromatizare IMKER sunt proiectate pentru locuințele individuale, așadar, acestea sunt făcute în așa fel încât să corespundă nevoilor personale. Modelul IMKER AromaLUX M02 este un model destinat suprafețelor de 20-60 mp, cum ar fi apartamente, case, living-uri etc. Aparatul este programabil pe zile și ore, având 10 niveluri de putere și dispune de o rezervă de 100 ml, care, utilizată la un nivel mediu, se consumă în aproximativ 4-8 săptămâni.
De asemenea, modelul IMKER AromaLUX XS02 poate fi utilizat în spații restrânse, acesta reprezentând o variantă mai economică. Aparatul este destinat suprafețelor de pana la 10 mp, fiind eficient pentru parfumarea eficienta a autoturismului in care petrecem mult timp sau a birourilor. XS02 dispune de o rezervor de 10 ml, având cinci niveluri de putere.
Desi fumatul in sine nu este un obicei sanatos, cu atat mai putin fumatul in spatiile in care petrece timp intreaga familie, aparatele IMKER sunt foarte eficiente, în combinaţie cu aerisirea, pentru a schimba mirosul în aceste spaţii.
IMKER este o alegere sigură când vine vorba de odorizarea spațiilor personale. Uleiurile esențiale utilizate sunt inofensive, având un efect relaxant pentru persoanele care locuiesc in acel spatiu sau pentru animalele de companie (chiar avand efect de neutralizare a mirosului specific de animal). Tehnologia ce stă în spatele produselor noastre garantează o utilizare cât mai eficientă și avantajoasă, compensând din plin pentru costurile inițiale ale achiziționării unui astfel de aparat.
Sănătatea celor dragi nu este un subiect care să admită compromisuri și de aceea IMKER îți oferă această soluție sustenabilă. Nu mai sta pe gânduri și elimină substanțele nocive din viața ta și a familiei tale. Încearcă noua tehnologie IMKER și relaxează-te într-o atmosferă plăcută alături de familia ta!