Folosirea plantelor aromatice are o tradiție extrem de lungă și de bogată în cele mai multe dintre culturile lumii. Originea parfumului este atribuită, de regulă, vechilor egipteni care utilizau plante aromatice în special în cadrul ceremoniilor religioase. Uleiuri de plante, ceea ce putem numi astăzi uleiuri esențiale, și rășini erau arse pentru a oficia rugăciuni și pentru a asigura protecția zeilor. Interesul egiptenilor pentru parfumuri se pare că a fost într-atât de mare încât mitologia egipteană consemnează episodul nașterii zeului parfumului, Nefertem, din apele primordiale.
Dacă pentru egipteni parfumul pare să se fi născut odată cu lumea, pentru perși, arabi, greci și români, acesta a jucat, de asemenea, un rol extrem de important, deopotrivă în ceea ce privește procesiunile de cult, dar și comerțul. Lumea arabă, Asia, persii, grecii și romanii, toți se pare că au avut adevărate “industrii” producătoare de parfum cu multe secole înainte de Hristos. Și chiar dacă nu dispuneau nici pe departe de odorizantele profesionale cu care suntem astăzi obișnuiți pentru a ne în inmiresma locuințele, aceștia consumau, prin alte mijloace, cantități impresionante de uleiuri esentiale și parfumuri.
În perioada băilor publice, romanii foloseau în jur de 2800 de tone de parfum pe an. Acestea erau folosite pentru a înmiresma apa, dar și corpul prin ungerea cu diverse creme și uleiuri. Și, ca o inovație pe care au adus-o aceștia, recipientele în care țineau parfumurile erau din sticlă suflată. În Persia Antică parfumul era extrem de apreciat, în special în rândul nobililor, prinții având chiar mărci exclusive de parfumuri pe care nu avea voie să le folosească nimeni altcineva în afara lor.
Egiptenii realizau parfumuri distilând ingrediente naturale cu uleiuri neparfumate. Aromele erau obținute din flori locale, fructe sau lemn și erau extrem de prețuite de cei care și le permiteau. Cea mai bine cunoscută este pasiunea reginei Cleopatra pentru parfumuri și uleiuri esențiale, aceasta obișnuind să le folosească cu fiecare ocazie pentru a-și parfuma baia, trupul sau încăperile în care își petrecea timpul. Ba chiar, se spune că a cerut să nu fie îngropată fără parfum și dorința i-a fost cu desăvârșire respectată.
Și în India și China Antică parfumul a fost folosit pentru ceremonii religioase, aflându-se, în cazul Indiei, în centrul ritualurilor tantrice sacre. Chinezii adorau în așa măsură parfumurile încât parfumau până și cerneala cu care scriau. Evident, aceasta nu era nici singura, nici principala funcție a parfumului și a uleiurilor esențiale, acestea fiind folosite pentru uzul cotidian, pentru procesiuni sacre și ca dezinfectant, considerând că parfumul nu doar înmiresmează spațiul, dar îl și purifică și protejează totodată de amenințarea bolilor. Începând cu primul secol, parfumul intră în rutina cotidiană de îngrijire a nobilimii, preferințele fiind, de regulă, pentru aromele vegetale. Multe dintre plantele folosite pentru a obține parfumurile și loțiunile pe care le utilizau erau plante folosite foarte des în medicină sau pentru pregătirea preparatelor culinare.
La fel, și în Grecia Antică, parfumul se desprinde treptat de funcția sa religioasă și intră în rutinele de îngrijire personală, fiind întrebuințat din ce în ce mai mult de către oameni comuni. Chiar dacă se folosea în continuare în cadrul multor ceremonii, de la nașteri până la înmormântări sau alte procesiuni religioase, pătrunde încet-încet în sfera profană, utilizarea sa fiind justificată de cultul grecilor vechi pentru frumusețe și sănătate care mergeau mână în mână. Plus că expedițiile în Est și comerțul cu mirodenii le furnizau permanent noi ingrediente din care să poată realiza parfumuri, loțiuni și uleiuri din ce în ce mai diverse.
Odată cu Evul Mediu, Europa este forțată să găsească noi întrebuințări pentru mirosurile puternic aromate, fiind folosite de medicii care purtau măști atunci când tratau bolnavii infestați în vemea marilor epidemii. Cruciadele din sec. XI aduseseră deja nu numai ingrediente orientale, dar și întreaga tehnologie de realizare a parfumurilor, italienii specializându-se destul de repede în această artă. Până în secolul XIV, aceștia deveniseră deja distribuitori pentru curțile regale din Europa. În această perioadă, parfumul devine, cu adevărat, un accesoriu de modă. Bineînțeles, în rândul păturii de sus a societății pentru care parfumul devenise un semn distinctiv care marca tocmai condiția socială privilegiată. Și, odată cu această schimbare, are loc și o schimbare în rândul tehnologiilor folosite pentru producerea parfumurilor.
Dacă în vechime arderea plantelor aromate era principala tehnică folosită pentru a purifica și înmiresma spațiul, pentru ca mai apoi să se recurgă și la emulsii solide și uleiuri, acum începe epoca parfumurilor lichide întrebuințate pe scară largă. Civilizațiile antice foloseau în special balsamurile și uleiurile pentru a-și unge corpul, în timp ce în Evul Mediu ia amploare utilizarea celor lichide, această preferință rămânând în vogă și în vremurile noastre.
Dacă Epoca Modernă aduce o schimbare majoră în ceea ce privește folosirea parfumurilor, dincolo de introducerea aromelor artificiale, aceasta este cea a răspândirii pe scară largă a acestui obicei. Odată cu producția de masă, parfumurile și uleiurile esențiale devin accesibile tuturor, pierzându-și, progresiv, statutul social privilegiat. Astăzi, toată lumea are un parfum preferat sau mai multe și nu există zi să nu ne bucurăm de el.
Fie că vorbim despre parfumul pe care îl utilizăm pentru a ne parfuma corpul sau de cel folosit pentru a înmiresma spațiile în care ne petrecem timpul, obiceiul de a ne bucura de aromele preferate, ori de câte ori simțim nevoia, a devenit unul extrem de prezent. Tocmai pentru că dintotdeauna parfumurile au avut capacitatea de a aduce un plus în viețile noastre, de a le îmbunătăți nu numai din punct de vedere senzorial.
Dintotdeauna, plantele aromatice și uleiurile esențiale obținute din ele au fost folosite deopotrivă pentru mirosul încântător, dar, mai ales, pentru proprietățile lor curative, pentru tonusul pozitiv și relaxarea pe care le oferă. În aceeași tradiție, produsele noastre sunt special concepute pentru a furniza experiențe plăcute și de calitate utilizatorilor, cu ajutorul ingredientelor naturale care își conservă perfect toate calitățile.
IMKER s-a născut, în primul rând, din dorința de a oferi utilizatorilor experiențe senzoriale cu adevărat de calitate. Tocmai pentru că ne apreciem clienții și înțelegem perfect nevoia acestor de calitate atunci când vor să se bucure de o experiență completă. Ca și clienții noștri, știm foarte bine că nu este vorba doar despre un miros plăcut, ci despre o adevărată călătorie senzorială care te poartă dincolo de o simplă experiență olfactivă. Din acest motiv, considerăm că este extrem de important să ne concentrăm asupra tuturor detaliilor care pot face diferența, de la uleiurile esențiale pe care ți le oferim până la odorizantele profesionale pentru spații interioare sau mașină. Iar pentru a face acest lucru, punem în joc toate valorile noastre, valorile care ne ghidează deopotrivă în promovarea produselor de calitate pe care ți le oferim, dar, mai ales, în respectarea nevoilor tale.
Pentru că ne dorim să fim un partener de încredere pentru tine, îți oferim numai produse care respectă cele mai înalte standarde de calitate, iar pentru că suntem pasionați de ceea ce facem încercăm în permanență să îți oferim cele mai plăcute, diverse și surprinzătoare experiențe senzoriale. Astfel, suntem mereu în căutarea celor mai potrivite soluții pentru tine.
Soluții pentru casă și mașină sau soluții pentru afaceri, ambele fac parte din obiectivele noastre principale prin care ne dorim să vă putem oferi experiențe memorabile. Fie că ai nevoie de un odorizant profesional pentru propria locuință, pentru mașină, pentru birou sau pentru spațiile în care desfășori business-ul, brandul IMKER va fi, cu siguranță, cea mai bună alegere pentru tine. Pentru că știm cum să venim în întâmpinarea dorințelor tale cu produse care să satisfacă și cele mai înalte exigențe, avem încredere că putem fi exact partenerul de care ai nevoie.
Viziunea și proiectul nostru s-au născut din dorința de a contribui la crearea unei lumi în care oamenii trăiesc o viață mai bună, mai plăcută. Iar experiența de până acum ne-a ajutat să înțelegem și mai bine cât de mult contează acest lucru în care am crezut de la bun început și care ne-a definit toată activitatea. Căutăm permanent noi soluții pentru a crea o viață mai bună celor din jur și credem în integritate, perseverență, generozitate și corectitudine. Mereu atenți la ce ar putea ajuta clienții noștri să trăiască experiențe mai bune pentru ei sau pentru clienții afacerilor lor, căutăm să oferim numai produse și servicii cu o calitate și un stil de prezentare peste media celor existente. Și ne educăm continuu pentru a putea înțelege toate nevoile tale și pentru a găsi cele mai bune soluții pentru acestea. Tocmai pentru că ne pasă de ceea ce facem, de ceea ce oferim și, mai ales, de ceea ce te mulțumește pe tine.
Suport clienti Luni - Vineri 10.00 - 16.00 la telefon/whatsapp 0733713555 si 24/24 mail office@imker.ro. In perioadele de concedii unele servicii sunt indisponibile sau comunicarile se reiau dupa finalizarea perioadei (anuntate prin banner pe site)
0733 713 555 office@imker.ro